Regulament - Sectiunea Fotografie Print
Written by Administrator   
Sunday, 09 January 2011 19:17

REGULAMENT - CONCURS NATIONAL „ LECŢII CU NICHITA” – ediţia a X-a

Secţiunea a II-a  –FOTOGRAFIE

Fiecare concurent poate trimite maxim 3 fotografii, care să respecte tema concursului: Lecţii cu Nichita”.

Nu vor fi acceptate fotografiile care:

  • incită la încălcarea legii sau la violenţă;
  • pot aduce prejudicii unor persoane fizice sau juridice;
  • sunt protejate de drepturi de autor care nu aparţin concurentului ;
  • conţin publicitate explicită sau implicită.

Imaginile sunt protejate de către Legea dreptului de autor şi aparţin realizatorilor; orice reproducere de către Organizatori se va face numai folosind numele autorului şi numai conform prezentului regulament.

Participarea la concurs şi completarea formularului de înscriere implică acordul autorului ca materialele participante în concurs realizate de acesta să poată fi folosite de către organizator, cu menţionarea numelui autorului, în scopul promovării concursului şi a realizării de materiale publicitare aferente concursului. Depunerea formularului reprezintă consimţământul autorilor şi titularilor de drepturi de proprietate intelectuală cu privire la aceasta formă de utilizare, nelimitată în timp.

Organizatorii vor considera în mod automat că trimiterea unei/ mai multor fotografii şi completarea formularului reprezintă participarea concurentului la concurs şi că acesta este de acord cu regulamentul concursului.

Desfăşurarea concursului:

Înscrierile se fac prin completarea formularului ONLINE ( Sectiunea Fotografe - Inscriere),  postat pe site-ul colegiului şi prin atasarea fotografiilor in formular , după cum urmează:

- trimiteţi într-un singur folder (arhivat cu numele participantului): arhiva cu maxim 3 fotografii în format digital pe adresa  până la data de 15.03.2020, fotografiile având următoarele caracteristici tehnice:

  • dimensiunea maximă a imaginii: 1200 pixeli latura mare; dimensiunea minimă: 1024 pixeli latura mare;
  • formatul de fisier: .jpg, RGB;
  • fotografiile vor fi color sau alb-negru, realizate în orice tehnică, în orice stil fotografic, cu prelucrări (contrast, luminozitate, recadrare etc.);
  • nu se acceptă fotografiile manipulate.

- Organizatorii şi/sau juriul îşi rezervă dreptul de a refuza participarea unei înregistrări la concursul foto pe motiv de neconcordanţă cu specificul temei sau concursului.

- fiecare fotografie va fi salvată cu un titlu sugestiv, fără numele concurentului. Pe fiecare fotografie va fi editată sursa de inspiraţie (titlul operei/ strofa/ versuri etc.) fără a se modifica proprietățile sursei. Se va trimite și fotografia sursă (neprelucrată).

- pe formularul  online, la rubrica observaţii vor fi trecute următoarele date: titlul fotografiei, când şi unde a fost realizată fotografia, sursa de inspiratie.

Neîndeplinirea condiţiilor menţionate mai sus atrage după sine eliminarea participantului din concurs.

În finală vor ajunge 30 de imagini. Autorii fotografiilor care intră în finală vor fi contactaţi, după ce se încheie prejurizarea, prin e-mail (din acest motiv vă rugăm să verificaţi dacă adresa de email introdusă de dumneavoastră este corectă).

În urma jurizării finale, fotografiile finaliste vor fi prezentate publicului în cadrul expoziţiei foto dedicată concursului și a broșurii ce cuprinde lucrările premiate, în perioada martie – august 2020.

Evaluarea unei fotografii:

Lucrările înscrise vor fi jurizate de persoane specializate in domeniu si vor fi apreciate după criteriile:

• ilustrarea temei;

• creativitate şi originalitate;

• calitatea tehnică de fotografiere.

Mod de jurizare:

• membrii juriului vor evalua fotografiile înscrise, fără a cunoaşte numele lucrării sau al autorului;

• imaginile câştigătoare sunt alese în urma punctajului obţinut, acordat de membrii juriului;

 

Organizatorii îşi rezervă dreptul de prelungire sau modificare a datelor de concurs anunţând în prealabil acest lucru.

Pentru mai multe detalii cu privire la concurs vă rugăm sa luaţi legătura cu prof. Răduţă Norica la adresa This e-mail address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it .

 

 

Last Updated on Wednesday, 12 February 2020 13:11